Proiectele noastre

 

Ne mândrim cu munca pe care o depunem alături de partenerii noștri și încercăm în permanență să depășim noi limite. Scrie-ne acum și putem da startul unui nou parteneriat în domeniul sustenabilității producției și comercializării echipamentelor electrice și electronice.

CAMPANIA DE EDUCAȚIE ECOLOGICĂ
RECIclădim viitorul!


Proiectul „Reciclădim Viitorul” va avea loc pe durata unui an și vizează desfășurarea de lecții deschise, educative, cu tematica reciclării, reutilizării și protejării mediului înconjurător, cu accent pe implicarea și participarea elevilor prin exemplul propriu. 

Scopul proiectului este de a accentua rolul școlii în educaţia privind mediul înconjurător, deoarece copiii și tinerii petrec o mare parte din timp aici şi pentru că este locul unde sunt transmise cunoştinţe care au menirea de a dezvolta atitudinea pozitivă a elevilor faţă de subiectele legate de mediul înconjurător. 

În luna martie se alătură campaniei de educație ecologică “RECIclădim viitorul” echipa de la Asociația InfinitEDU, o asociație care promovează educația de calitate și dragul de a merge la școală.
Elevii din învățământul preşcolar, primar, gimnazial si liceal vor participa la activități pe teme ecologice, organizate de CNREE şi de mentorii InfinitEdu. Ei vor afla informații interesante despre reciclarea și reutilizarea produselor electrice și electronice uzate, ca şi modalitățile prin care pot diminua poluarea, indiferent de cauza acesteia.
Se vor desfășura activități cu ocazia programului “Săptămâna Verde” în mai multe instituții educaționale, pentru aproape 100 de clase din ciclurile preșcolar, primar, gimnazial și liceal.

CAMPANIA NAȚIONALĂ
HAIDEEE să fim ECO!


Asociația Centrul Național de Reciclare Electrice și Electronice a demarat campania națională de colectare a deșeurilor electrice si electronice, cu susținerea a peste 20 de primării participante.

Campania de colectare  ”Haideee să fim ECO” are drept obiective creșterea nivelului de informare și conștientizare a populației cu privire la importanța colectării selective a deșeurilor electrice în vederea reciclării acestora, precum și creșterea cantităților de deșeuri colectate de la populație cu scopul îndeplinirii obiectivelor prevăzute de OUG nr. 5/2015.

ro_RO