Comunicate de presa

WeArEco.ro – acum doar la un click distanță

București, 18 septembrie 2023 

Duminică, 17 septembrie, în Parcul Mihai I (Herăstrău), am avut plăcerea de a lansa oficial aplicația de reciclare WEARECO, o inițiativă a Asociației CNREE, într-un eveniment ce a reunit numeroși bucureșteni de toate vârstele. Lansarea aplicației a reprezentat un moment de bucurie și angajament pentru protejarea mediului înconjurător din Capitală și nu numai. În perspectivă Asociația C.N.R.E.E. intenționeaza extinderea folosirii aplicației la nivel național funcție de interesul manifestat de parteneri.

Cu un număr în creștere de persoane conștiente de importanța reciclării și a conservării mediului, ne-am bucurat să vedem cât de mult interes există pentru această cauză vitală. Majoritatea participanților la eveniment au confirmat că fac eforturi constante pentru a recicla și au subliniat importanța acestui gest în ceea ce privește sănătatea planetei noastre.

În același timp, am ascultat cu atenție și părerea celor care nu s-au implicat încă în procesul de reciclare. Unii au menționat că percep procesul de reciclare ca fiind complicat, în timp ce alții au remarcat că există o lipsă de puncte de colectare accesibile pentru obiectele uzate. 

Suntem încântați să prezentăm soluția noastră inovatoare, WEARECO.ro, o aplicație de ultimă generație, user-friendly, care simplifică procesul de reciclare pentru toți locuitorii. Cu doar câteva click-uri, utilizatorii pot solicita ca echipa noastră să ridice echipamente uzate precum televizoare, mașini de spălat rufe, frigidere și multe altele, contribuind astfel la un mediu mai curat și mai durabil.

WEARECO.ro se angajează să faciliteze și să promoveze reciclarea în comunitatea noastră. Prin intermediul acestei aplicații, dorim să construim un viitor mai verde și să educăm oamenii cu privire la importanța unei atitudini responsabile față de mediul înconjurător.

Pentru mai multe informații despre WEARECO și modul în care puteți contribui la protejarea mediului, vă invităm să vizitați site-ul nostru la adresa www.weareco.ro.

Despre WEARECO

WEARECO este o platformă de reciclare care își propune să facă procesul de reciclare mai ușor și mai accesibil pentru toată lumea. Echipa noastră se dedică protejării mediului și educației publicului cu privire la importanța reciclării. 

Despre CNREE

Înființată în 2020, Asociația CNREE are ca principal scop susținerea și promovarea schimbării spre bine a societății în care trăim, prin promovarea unor obiceiuri de consum ce urmăresc protejarea mediului înconjurător și utilizarea mai inteligentă a resurselor.

,,HaiDEEE să fim Eco la Mega Mall!’’

București, 5 iunie 2023 

Asociația Centrul Național de Reciclare Electrice și Electronice, alături de Mega Mall București și Rematholding – sărbătoresc Ziua Mondială a Mediului printr-o acțiune de informare, educare și conștientizare pentru publicul larg, menită să ofere informații despre colectarea și reciclarea echipamentelor electrice și electrocasnice uzate și ajunse deșeuri.


Acțiunea ,,HaiDEEE să fim Eco la Mega Mall!’’ are loc în data de 5 iunie, în intervalul 10:00-22:00, în incinta Mega Mall, nivelul 2, intrarea principală.


Publicul larg va putea admira o expoziție de echipamente electrice și electrocasnice vintage, într-un decor verde, construit din plante și flori ornamentale. În spațiul dedicat expoziției, voluntarii Asociației CNREE vor oferi tuturor persoanelor interesate informații despre sustenabilitate, ecologie și reciclarea deșeurilor de tip DEEE.


,,Fiecare gest responsabil contează enorm, într-o lume în care deșeurile au ajuns un fenomen greu de controlat, cu consecințe majore pentru sănătatea noastră și a generațiilor viitoare. Ne dorim să informăm cetățenii și să-i sprijin logistic în procesul de reciclare a deșeurilor electrice și electrocasnice uzate. Asociația CNREE va derula constant astfel de campanii, pentru că obiectivul nostru este acela de a crește țintele din procesul de reciclare al DEEE-
urilor’’- a declarat Didona Goanță, Director de Marketing, Asociația CNREE’’.


,,Pentru a crea un viitor mai bun, primul pas este să facem un prezent mai bun. Susținem și găzduim în Mega Mall inițiativa Asociației CNREE ,,HaiDEEE să fim Eco la Mega Mall’’ fiindcă recunoaștem eforturile celor care ne arată că sustenabilitatea nu e doar un trend, ci este un domeniu care are nevoie de implicarea tuturor. Ne așteptăm vizitatorii să se bucure de acest corner space și îi invităm să facă prin fapte mici, lucruri cu impact pozitiv pentru mediul înconjurător’’ – a declarat Managementul Mega Mall.

Despre promotorul acțiunii, Asociația CNREE: Suntem una dintre principalele asociații din România ce vin în sprijinul reciclării deșeurilor de natură electronică și electrică, provenite atât din surse casnice, cât și industriale. Menținem unele dintre cele mai înalte standarde la nivel de proceduri, tehnici de colectare și reciclare, precum și în relațiile de business cu partenerii noștri.


Vă mulțumim!

Campania Națională HAIDEEE să fim ECO!

București, 14 februarie 2023 

CAMPANIA NAȚIONALĂ HAIDEEE să fim ECO!

Asociația Centrul Național de Reciclare Electrice și Electronice a demarat campania națională de colectare a deșeurilor electrice si electronice, cu susținerea a peste 20 de primării participante.

Campania de colectare ”Haideee să fim ECO” are drept obiective creșterea nivelului de informare și conștientizare a populației cu privire la importanța colectării selective a deșeurilor electrice în vederea reciclării acestora, precum și creșterea cantităților de deșeuri colectate de la populație cu scopul îndeplinirii obiectivelor prevăzute de OUG nr. 5/2015.

Proiectul pilot are loc în perioada 14 februarie – 12 aprilie 2023 și se organizează în mai multe localități care s-au arătat interesante să organizeze acțiuni de colectare în perioada campaniei. Lista comunităților participante rămâne deschisă, invitația de participare la campanie adresată primăriilor și consiliilor locale rămânând deschisă.

La campanie pot participa persoane fizice rezidente pe teritoriul României, cu vârsta minimă de 18 ani impliniți la data înscrierii în Campanie și care sunt domiciliați pe raza localității participante în Campanie.

În cadrul campaniei bonificațiile oferite în schimbul predării deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) constau în premii. Scopul final este acela de a motiva cetățenii să se implice activ în păstrarea mediului înconjurător curat, cel mai important lucru pe care îl pot face fiind colectarea selectivă, în special păstrarea deșeurilor electrice și electronice departe de gropile de gunoi și reintroducerea lor în economia circulară, prin predarea lor organizațiilor autorizate să colecteze DEEE și partenerilor.

RECIclădim viitorul – Educație ecologică în școli cu Nicolae al României 

București, 23 noiembrie 2022 

Centrul Național de Reciclare Electrice și Electronice, împreună cu Asociația Principele Nicolae au dat astăzi startul la liceul Nicolae Iorga din București campaniei naționale de educație ecologică în școli, “RECIclădim viitorul”. 

Proiectul, care va avea loc pe durata unui an, vizează desfășurarea de lecții deschise, educative, cu tematica reciclării, reutilizării și protejării mediului înconjurător, cu accent pe implicarea și participarea elevilor prin exemplul propriu. Beneficiind de implicarea Principelui Nicolae, reprezentanții Asociației Centrul Național de Reciclare Electrice și Electronice, vor organiza prezentări, concursuri, sesiuni de dialog cu elevii, prin care vor sprijini dezvoltarea unei abordări eco-responsabile în școli și promovarea unei mentalități ecologice în rândul elevilor și cadrelor didactice. Aceștia vor fi informați despre modalități corecte prin care pot recicla, modalitățile de reutilizare și reparare a produselor electrice și electronice uzate, tehnicile prin care pot diminua poluarea sau cum pot lua parte la acțiuni de împădurire.  

Scopul proiectului este de a accentua rolul școlii în educaţia privind mediul înconjurător, deoarece copiii și tinerii petrec o mare parte din timp aici şi pentru că este locul unde sunt transmise cunoştinţe care au menirea de a dezvolta atitudinea pozitivă a elevilor faţă de subiectele legate de mediul înconjurător. 

Organizatorii sunt dornici ca tot mai mulți elevi și tineri să beneficieze de proiectul “RECIclădim viitorul”, iar școlile interesate de înscrierea în campania națională sunt invitate să se înscrie pe platforma www.cnree.ro, secțiunea Contact.  

____________________________________________________________________ 

Centrul Național de Reciclare Electrice și Electronice este una dintre principalele asociații care militează pentru schimbare în domeniul reciclării și reutilizării deșeurilor electrice și electronice. Înființată în 2020, Asociația CNREE are ca principal scop susținerea și promovarea schimbării spre bine a societății în care trăim, prin promovarea unor obiceiuri de consum ce urmăresc protejarea mediului înconjurător și utilizarea mai inteligentă a resurselor. 

Asociația Principele Nicolae își propune să continue misiunea strămoșilor Principelui Nicolae, regii și reginele României, alături de românii cu dorință de implicare pentru viitorul țării. Prin proiectele pe care le derulează, asociația își dorește să influențeze educația generațiilor viitoare prin puterea exemplului.  

ro_RO