Earth Day 2022 – Cum poți participa la Ziua Pămîntului în acest an

Sărbătorită în fiecare an pe data de 22 aprilie, încă din anul 1970, Ziua Pământului este o ocazie pentru toți să participăm la activități care vor contribui la o planetă sustenabilă și curată.

Tema din acest an este “Investește în Planeta noastră” și provoacă pe toată lumea să se implice: cetățeni, firme și guverne.

“We need to act (boldly), innovate (broadly), and implement (equitably). It’s going to take all of us. All in. Businesses, governments, and citizens — everyone accounted for, and everyone accountable. A partnership for the planet.”, putem citi pe site-ul oficial earthday.org. În traducere, “Trebuie să acționăm (îndrăzneț), să inovăm (la scară mare) și să implementăm (în mod echitabil). Va fi nevoie de noi toți. All in. Întreprinderi, guverne și cetățeni — toată lumea contribuie și toată lumea este responsabilă. Un parteneriat pentru planetă.”

Indiferent de timpul sau posibilitățile financiare pe care le avem, putem găsi metode să ne implicăm anul acesta în evenimentele organizate de Ziua Pământului. Se organizează evenimente la nivel internațional și național, festivaluri, conferințe, acțiuni de curățare a potecilor montane, lacurilor, râurilor, etc.

Poți găsi evenimente interesante aici. Sau, dacă reprezinți o companie sau o organizație, îți poți înregistra propriul eveniment urmând indicațiile de pe site aici.

Organizația Ziua Pământului oferă, de asemenea, o gamă largă de discuții despre materiale plastice, modă, viața sălbatică, agricultura regeneratoare, activismul tinerilor și multe altele pe care le puteți consulta înainte de Ziua Pământului pentru a afla mai multe despre diferitele probleme cu care se confruntă planeta noastră și despre cum să acționați.

Cu ocazia Zilei Pământului se organizează și Marea curățenie globală, sau The Great Global Cleanup, o serie de acțiuni de curățare, la care puteți participa, sau pentru care puteți dona.

„De la dăunarea sănătății marine și umane, la blocarea căilor navigabile și la aruncarea deșeurilor în comunități, poluarea cu plastic amenință supraviețuirea planetei noastre comune. Curățările sunt doar o modalitate prin care indivizii se pot implica pentru a combate această problemă critică. Pentru Ziua Pământului 2022, „Investește în planeta noastră” înseamnă să acționezi și să participi la măsurile comunitare pentru a ajuta la rezolvarea problemei deșeurilor gestionate greșit”, a declarat Kathleen Rogers, președintele EarthDay.org.

Tot pe site-ul evenimentului găsim o listă de 52 de metode (marcând 52 de ani de la prima sărbătoare) de a sărbători Ziua Pământului și de a ne implica. Multe dintre acestea sunt sfaturi pe care le putem urma zi de zi pentru noi și pentru planetă.

Sursa Imagine – Scott Webb, Pexels

Micile gesturi, cum ar fi reciclarea PET-urilor sau alegerea transportului în comun, măcar din când în când, contează și ajută la construirea unui viitor sustenabil. Tu cum vei sărbători Ziua Pământului anul acesta?

Surse – EcoWatch & EarthDay

ro_RO