Obligațiile producătorilor
Asociația CNREE ca organizație colectivă a producătorilor oferă membrilor săi garanția îndeplinirii obligațiilor legale privind gestionarea responsabilă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), respectând standardele europene de calitate, asigurând trasabilitatea proceselor, reciclarea și valorificarea deșeurilor colectate, în condiții de eficiență, transparență, operativitate și la costuri competitive.
Conform prevederilor OUG 5/2015 obligațiile producătorilor sunt următoarele:
- Înregistrarea companiei în Registrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului ca Producător de echipamente EEE, obținând număr de înregistrare;
- Comunicarea numerelor de înregistrare în reţele de distribuție prin care sunt comercializate EEE;
- Raportarea și declararea lunară a cantităților de EEE puse pe piață, către autoritățile de mediu și către organizația colectivă autorizată cu care există contractul încheiat;
- Întocmirea declarației lunare privind EEE puse pe piață către AFM atât prin intermediul aplicației disponibile pe site-ul AFM cât și pe suport de hârtie, în original, la sediul Administrației Fondului pentru Mediu http://www.afm.ro/declaratii.php
- Realizarea ratelor minime de colectare în mod individual sau prin afilierea la o organizație colectivă conform Art. 17 și anexa 6 din OUG 5/2015
- Informarea consumatorilor prin orice mijloace asupra:
- Costurile colectării, tratării şi eliminării în condiţii de protecţie a mediului, prin evidenţierea separată a acestor costuri, în momentul vânzării de EEE;
- Posibilitatea de a preda DEEE în sistem „unul la unul”, la achiziționarea unui produs nou, în mod gratuit, în aceleaşi condiţii precum cele de livrare a produsului nou, dacă echipamentul este de tip echivalent şi a îndeplinit aceleaşi funcţii ca echipamentul nou furnizat;
- Obligaţia de a colecta separat DEEE şi de a nu elimina DEEE împreună cu deşeurile municipale nesortate;
- Aplicarea simbolului pubelei cu roti barată cu o cruce;
OBLIGAȚIILE DISTRIBUITORILOR
- Obținerea numărului de înregistrare ca producător eliberat de ANPM înaintea comercializării oricăror echipamente EEE în magazine;
- Informarea consumatorilor prin orice mijloace asupra costurile colectării, tratării şi eliminării în condiţii de protecţie a mediului, prin evidenţierea separată a acestor costuri, în momentul vânzării de EEE conform indicațiilor producătorilor;
- Facilitarea condițiilor către consumatori de a preda produsul uzat DEEE în sistem „unul la unul”, la furnizarea unui produs nou, în mod gratuit, în aceleaşi condiţii precum cele de livrare a produsului nou, dacă echipamentul este de tip echivalent şi a îndeplinit aceleaşi funcţii ca echipamentul nou furnizat;
- Predarea cel putin cu titlu gratuit a DEEE colectate către organizațiile colective ale producătorilor și/sau către punctele de colectare autorizate cu care acestea au contract incheiat.